hello!
Istoric scoala
Școala Gimnazială Nr.1 Cuza Vodă Constanța este o unitate de învăţământ gimnazială de stat subordonată Ministerului Educației Naționale prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanța. Școala Cuza Vodă îşi desfăşoară activitatea în clădiri aparţinând domeniului public local Cuza Vodă şi este administrat şi finanţat de Primăria Cuza Vodă.
DESPRE NOI
Pe raza teritoriului administrativ al comunei Cuza – Vodă funcţionează două instituţii de învăţământ: o şcoală gimnazială și o grădiniță
În anul 2002 şcoala a fost selectată în Programul „Sanse egale pentru copii rromi prin proiecte de dezvoltare scolara si implicarea parintilor”de Centrul Educaţia 2000+, fiind dotată cu echipamente, materiale didactice; sau organizat cursuri de formare a cadrelor didactice, modificându-se profund mentalitatea cadrelor didactice şi cultura organizaţională a şcolii. Tot in acea perioadă am început școlarizarea copiilor romi căldărari.
In anul 2004 am participat alaturi de alte zece scoli din judet la proiectul „Scoala din mediul rural-izvor de formare si informare europeana”, prilej cu care am infintat „Club Europa” spatiul necesar implementarii proiectului. În anul 2010 am participat la proiectul national Toți la grădiniță, toți la clasa I, implementat de Fundația Ruhama și Ministerul Educatiei ocazie de a recupera 21 de copii de varsta scolara care nu au fost la gradinita.
In anul 2007 toate cadrele didactice au participat la cursurile organizate in scoala prin programul de formare sustinut de formatori ai UJIP. În 2012 – 2013 toate cadrele didactice au participat la cursuri de formare si dezvoltare profesională parcugând cele trei module de bază.
În anul 2015 am participat la Proiectul POSDRU, CORAL, implementat de ISJ Constanța, au fost scolarizati prin component ADS secundar inferior 34 de persone care nu aveau decat patru clase
În perioada 2018-2020 – Proiect cofinanţat din Fondul Social European
Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 POCU/18/4/4.1 „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360 grade) în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome – Regiuni mai puțin dezvoltate”
Proiect: Măsuri integrate pentru comunitate– cod SMIS 2014+: 103133
In 2020 – activități prevăzute în Strategia Națională de Acțiune Comunitară (SNAC).
MISIUNEA ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE
Şcoala Gimnazială nr.1 Cuza Voda, pregăteşte elevii pentru o treaptă superioară de învăţământ şi forţa de muncă necesară inserţiei sociale pentru dezvoltarea comunităţii locale.
Şcoala noastră oferă o educaţie diversificată şi utilă pentru viaţă. Ea promovează valorile civice, încrederea în sine, şanse egale, competenţe de comunicare, competenţe de execuţie practică, de cooperare şi lucru în echipă, de adaptabilitate, respectul şi protejarea mediului, educaţia efortului susţinut, dar şi respectul pentru reperele, simbolurile şi tradiţiile locale; elevii şcolii sunt orientaţi spre a le conştientiza, asuma treptat, vor fi implicaţi în luarea deciziilor şi valorizaţi după aptitudinile individuale. Fiecare se va simţi util pentru rolul pe care îl are.
Şcoala noastră prin implementarea principiilor incluziunii scolare, este un model pentru comunitate. Ea iniţiază reţele comunitare, capabile să întărească coeziunea şi să formeze în timp o viaţă comunitară armonioasă.
VIZIUNEA ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE
“Să fim utili comunităţii, prin cei pe care îi vom forma”.
Ținte strategice:
Ţintele strategice stabilite de Şcoala Gimnazială nr.1 Cuza Vodă pe baza diagnozei mediului intern şi extern, având ca reper misiunea şcolii sunt:
Ţinta 1. Asigurarea calităţii proceselor de predare – învăţare – evaluare în vederea dezvoltării armonioase a personalităţii elevilor, prin formarea şi dezvoltarea competenţelor acestora
Ţinta 2. Menţinerea în şcoală a unui climat de siguranţă sanitară, fizică şi psihică necesar derulării optime a activităţilor şcolare şi extraşcolare.
Ţinta3. Asigurarea menținerii condițiilor igienice și a bazei materiale necesare pentru un învăţământ de calitate
Ţinta 4. Reconsiderarea managementului la nivelul şcolii şi al clasei în scopul eficientizării activităţilor şi al adecvării acestora la nevoile exprimate de beneficiari
Ţinta 5. Dezvoltarea dimensiunii europene a şcolii prin derularea de proiecte şi parteneriate locale, naţionale şi europene.
Resurse materiale – nr. spaţiilor şcolare – 24, dintre care:
săli de clasă – 20
cabinete – 1
laboratoare – 1
CDI – 1
biblioteca – 1
– nr. spaţiilor sanitare –12 Baza sportiva – teren de sport cu gazon sintetic
Baza materială – echipamente didactice – toate sălile de clasă din unitatea scolară și de la grădiniță sunt dotate cu videoproiector, laptop/calculator, echipament modern pentru videostreaming, boxe, aparate de aer condiționat, table ecologice, mobilier modern, rulouri exterioare.
Populaţie şcolară – nr. elevi –604 clasele I-VIII, funcţionează în două schimburi
– rata abandonului şcolar – 5% in 6 ani
– rata de promovabilitate – 72 %
– ponderea elevilor cu rezultate bune şi foarte bune – 42 % –
Personal didactic
– nr. cadre didactice – 39(1-CC,1-detașare interes. înv.,1-venit prin detașare la cerere)
– nr. cadre didactice prezente – 36
– nr. cadre didactice calificate – 33 (85%)- (1-CCC,1-detașare interes. înv.)
– nr. cadre didactice titulare 27 (69%) (1-CCC,1-detașare interes. înv.,1-venit prin detașare la cerere)
– nr. cadre didactice titulare cu gradul I – 19 (49 %)
– nr. cadre didactice titulare cu gradul II – 6 (15 %) (1-CC,1-detașare interes. înv.,1-venit prin detașare la cerere)
– nr. cadre didactice titulare cu gradul definitiv 3 – (8%)
-debutanți calificați-7 – (18%)
– necalificați – 4-(10%)
-suplinitori calificați-8 – (21)